Caută

Istoricul hipnozei

Actualizată în: 25 mar. 2021

Termenul de “hipnoză” a apărut în jurul anului 1840, însă vindecătorii au început să folosească această tehnică, sub diverse forme, cu multe secole mai devreme.



Primele înregistrări ale hipnozei le găsim în textele antice chineze și egiptene, cu mai mult de 2500 de ani în urmă. În Grecia găsim încă rămășițele fizice ale templului antic de vindecare a somnului a lui Asklepios.


Medicul Asklepios a creat un templu de vindecare a somnului într-o cameră din piatră, slab luminată (numită Abaton), unde oamenii intrau și se așezau pe o bancă din piatră sub forma unui șezlong. Pacienții erau pregătiți cu câteva zile înainte cu ape purificatoare, băi și post. În ziua în care ajungeau la Abaton, erau instruiți să intre într-o stare de reverie, calm și să-l aștepte în tăcere pe Asklepios. Medicul venea apoi în cameră și le șoptea intenții de vindecare în baza bolii și condiției lor fizice, folosindu-se de atingeri blânde și afirmații pozitive. Dovezile tratamentelor sale au fost mărturiile sculpate de pacienții săi în pietrele și rocile din jurul templului, în care au scris despre vindecarea lor.


Acest tip de tratament a continuat de-a lungul istoriei, de la practicieni medicali precum Avicenna în jurul anului 1000, la medicul elvețian Paracelsus în secolul XVI, însă primul medic care a avut o influență cu adevărat vizibilă asupra hipnozei a fost austriacul Franz Anton Mesmer.


Mesmer a stabilit o teorie pentru vindecare prin forțe magnetice interne, denumită mesmerism, termen aflat în uz și astăzi. Medicul austriac credea că o sănătate fizică și psihică bună este un rezultat al forțelor magnetice bine aliniate, ceea ce implica acordarea de medicamente cu doze mari de fier și apoi mutarea magneților pe corpul pacienților.


Benjamin Franklin, celebrul om de știință și diplomat american, este responsabil pentru finalul “magiei” lui Franz Mesmer. În 1785, când avea aproape 80 de ani, Franklin era o figură foarte populară în Franța și a fost numit de guvernul francez în funcția de comisar pentru a investiga activitatea lui Mesmer. Se pare că Franklin a intuit cumva ce ascundea succesul doctorului austriac “dacă acești oameni se simt mai bine, atunci o fac prin propria lor imaginație”. Desigur, e vorba de sugestie, nu imaginație, dar nici el și nici Mesmer însuși nu au fost conștienți în acea perioadă cât de puternică este puterea sugestiei.


Chirurgul scoțian James Braid (1795-1860), cunoscut ca tatăl hipnoterapiei, a experimentat fenomenul și a inventat numele de “hipnoză”, termen dat după Hypnos, zeul somnului în Grecia Antică.

De-a lungul timpului, conceptele și experimentele lui Braid cu hipnoza au fost modificate și rafinate. Nu a renunțat complet la conceptul de somn nervos, dar a pus accept sporit asupra rolului factorilor psihologici. În acest sens, el a subliniat importanța concentrării mentale în inducerea transei hipnotice și a restrângerii conștiiței subiectului în timp ce este hipnotizat, atenția subiectului fiind complet absorbită de cuvintele și acțiunile hipnotizatorului, excluzând toate celelalte influențe externe.


Dr. James Braid a folosit hipnoza în practica sa medicală și a fost un pionier în utilizarea hipnozei ca înlocuitor al anesteziei în anumite situații care implică intervenții chirurgicale de rutină.


Jean-Martin Charcot (1825 – 1893), unul dintre pionierii neurologiei moderne, s-a concentrate asupra noțiunii de hipnotism ca stare fiziologică aflată în condiții patologice. Ideile sale au fost influențate de scrierile timpurii ale lui Mesmer și ale lui Braid, însă opiniile sale au fost pe larg response și considerate incorecte.

A reușit însă să-l influențeze pe părintele psihanalizei, Sigmund Freud, care în prima sa carte “Studii asupra isteriei” (1895) a popularizat conceptul de terapie prin regresie hipnotică.


Un alt precursor al hipnozei moderne a fost Dr. Emile Coue, care, la sfârșitul secolului al XIX, a scris despre autosugestie și despre rolul hipnotistului ca facilitator al schimbării și vindecării prin implicarea și participarea totală a clientului în procesul hipnozei. Este bine cunoscut motto-ul său “zi de zi, în toate privințele, sunt din ce în ce mai bun”.


În ciuda acestor descoperiri, oamenii de știință au dedicat tot mai puțin timp și energie subiectului. Posibil, datorită faptului că începea să devină acceptată și mai puțin controversată, nu a mai stârnit aceeași pasiune. Hipnoza avea să fie aprobată oficial ca instrument în medicină abia în 1955 de Asociația Medicală Britanică și în 1985 de Asociația Medicală Americană.


#hipnoză #tehnicihipnoză #hipnozămedicală #medicină #medicinăalternativă

3 afișări0 comentarii